conţinuturile paginilor

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI ARTISTICE, revista Art& Living

În ciuda erei progresului în care se presupune că trăim astăzi, lumea noastră este plină de paradoxuri. Iată unul dintre cele mai pregnante: cu cât suntem mai instruiți în a deveni eficienți, cu atât ne găsim mai greu bucuria în viață. Să fie oare cauza pentru aceasta faptul că societatea noastră pune prea mare accent pe abilitățile profitabile din punct de vedere economic în detrimentul unor aptitudini artistice considerate ‘neprofitabile’ ? Din ce în ce mai multe studii arată că educația artistică poate reprezenta cheia unei vieți pline de satisfacții, și deci este vremea ca părinții, profesorii și factorii de decizie să țină cont de acest lucru.
Nu rar ni se întâmplă să fim uimiți de știrile care prezintă profesioniști de succes care se bucură practicându-și talentele artistice. Un diplomat de talie mondială cum este Condoleezza Rice este o maestră a pianului încă din copilărie. Actorul Bruce Willis cântă la muzicuță. Co-fondatorul Google Sergey Brin i-a angajat pe Eric Clapton și pe Keith Richards, membri ai formației Rolling Stones, să îi fie profesori de chitară blues. Și exemplele pot continua.
Mulți dintre cei care ajung în fruntea clasamentelor din domeniilor lor de activitate – chirurgi de top, avocați, bancheri, economiști și alții care rareori sunt cunoscuți marelui public – se angajează în mod constant în activități artistice. Unii dintre aceștia o fac ca și când forma lor de exprimare artistică este a ‘doua lor natură’. Este foarte probabil chiar ca ei să fii ajuns artiști de succes pe cât sunt de respectați ca profesioniști în funcțiile pe care le dețin.
Alții doar ’se prostesc’ – faptul că nu sunt foarte talentați nu împiedică pe nimeni să se distreze. Nu are nici un rost să cuantificăm utilitatea artelor frumoase în termeni de rezultate palpabile și profit. Cu toate acestea, dedicarea către o pasiune nu înseamnă că nu poate aduce și o viabilitatea economică.
Pentru a susține acest punct de vedere, iată un exemplu excelent oferit de Chip Fournier, Vice-președinte Senior al NBC Universal. Fără să fie dotat cu vreun talent remarcabil, el cântă cu regularitate într-o trupă care realizează cover-uri ale unor formații de rock celebre. Aceasta este ”o metodă de a face față crizei vârstei mijlocii, este mai ieftină decât achiziționarea unui Ferrari și mai puțin nocivă vieții de familie decât o amantă”, a spus Fournier, citat de The Wall Street Journal.
Unii ar putea argumenta că oricare dintre acești oameni de succes, datorită statutului financiar confortabil deținut, își permite luxul de face pe artistul. De fapt, numeroase studii realizate de diverse universități din întreaga lume sprijină exact contrariul: acești oameni invidiați își datorează succesul pasiunii lor pentru arte, fie că au urmat cursuri formale în acest sens sau că au învățat singuri.
Cursurile artistice îmbunătățesc șansele unui copil de a obține succesul în viață
A trecut un deceniu de când organizația think-tank Rand Corporation a publicat un raport intitulat ”Un portret al artelor vizuale” (2005), subliniind beneficiile sociale ale cursurilor artistice. Studenții proveniți din familii cu venituri modeste, expuși foarte puțini sau deloc la artă în familie, au avut parte de oportunități mai bune în viață, atunci când educația artistică a făcut parte din programa lor școlară.

Leave a Reply

Optimized by Optimole