conţinuturile paginilor

Importanța poveștilor de noapte bună în dezvoltarea copiilor

​Literatura pentru copii este un gen care nu se adresează doar copiilor, ci și adolescenților. Începe cu literatura populară, cu basmul şi cu poveştile , cele mai îndrăgite specii literare din literatura pentru copii  şi continuă cu legenda, snoava, apoi cu creaţiile lirice, populare şi culte, cu povestiri şi romane cu tematici dintre cele mai variate.
Acest gen de literatură  prezintă aspectele vieţii în complexitatea ei, oferă modele de viaţă sau, dimpotrivă, exemple negative pe care micii cititori trebuie să le ocolească.
Poveștile de noapte bună reprezintă o componentă esențială într-o rutină de culcare. Imaginația unui copil poate fi stimulată extraordinar dacă ascultă povești, celui mic îi rămân în cap imagini pozitive, cu care va adormi. Părinții, de cealaltă parte, au ocazia de a retrăi clipele minunate ale copilăriei și de a-și aminti poveștile pe care le-au îndrăgit când erau ei înșiși mici. Poveștile de noapte bună aduc și alte beneficii, deloc de neglijat, prin faptul că există o legătură dovedită între ascultarea poveștilor înainte de culcare și un somn mai liniștit.
În 2011 s-a realizat un studiu în urma căruia s-a dovedit că poveștile de noapte bună nu numai că ajută la creșterea duratei totale a somnului unui copil, ci îl ajută să se dezvolte intelectual și reduce comportamentul “rău”. Cercetătorii au comentat că: “acest studiu arată că folosirea cu regularitate a unor rutine de culcare bazate pe limbaj, precum cântatul, cititul sau spusul poveștilor înainte de culcare, poate avea un efect pozitiv și de durată asupra dezvoltării cognitive ale copiilor”. Poveștile de noapte bună nu trebuie să fie lungi. Sunt o mulțime de cărți cu povești care nu depășesc o pagină sau două.
Cărţile de poveşti cu ilustrate au un rol important în educaţia şi în activităţile de zi cu zi ale copiilor, ele ajutând copiii să-şi dezvolte personalitatea, gândirea, atenţia, imaginaţia, limbajul şi să descopere lumea minunată a cărţilor. O planşă cu desene însoţită de text va ajuta copilul să facă o corelare între imagini şi mesajul textului, să descopere relaţia dintre pagini, dintre personaje. Astfel, poate învăţa și afla despre animale, plante, eroi de poveste, obiecte cu care în mod obişnuit nu intră în contact, peisaje şi alte lucruri care îl ajută să cunoască şi să facă mici corelaţii privind mersul lucrurilor în natură şi în lumea înconjurătoare.
 

Leave a Reply

Optimized by Optimole