conţinuturile paginilor

Curs de educație financiară pentru copii

Pe 9 mai  începând cu ora 18:00  are loc un nou curs gratuit de educație financiară și antreprenorială, “Copilul tău, antreprenor”, pentru copiii cu vârste între 9 și 12 ani, la Plaza România. Atelierul are o durată de 90 de minute.
Educația financiară și antreprenorială a devenit deja obligatorie pentru a-i ajuta pe copii să-și construiască propriul drum,  într-o perioadă în care tentațiile sunt peste tot, cardurile de credit se obțin ușor, iar cumpărăturile sunt la un click distanță. Profesiile viitorului nu sunt bine definite, concurența este în creștere, iar lumea este într-o continuă schimbare.
Modelul tradițional de până acum, absolvirea unei facultăți, urmată de un job stabil și de avansarea treptată la locul de muncă, nu se mai aplică în zilele noastre, cu atât mai puțin când cei mici vor fi adulți.
Ne confruntăm cu globalizarea și cu scăderea puterii economice, piețele de muncă sunt din ce în ce mai dinamice, tehnologizarea este în plină expansiune, apar crize economice, și viitorul nu mai pare atât de sigur ca până acum.
Din programul atelierului amintim: Cum putem să ne prezentăm pe noi înșine sau ideile noastre? Cum construim o prezentare de impact? Cum captăm atentia auditoriului? De ce elemente trebuie să ținem cont?
Grupele vor fi alcătuite din minimum 15 – maximum 20 de participanți.
Copiii vor învăța de la trainer cu experiență în business și practică în dezvoltarea de abilități și în lucrul cu copiii.

Leave a Reply

Optimized by Optimole